Demenția

DEFINIȚIE ȘI CAUZE

Toate persoanele încep să uite diverse lucruri pe masură ce înaintează în vârstă. Multe persoane în vârstă au o ușoară pierdere de memorie care nu le afectează viața de zi cu zi. Dar o pierdere a memoriei care se înrăutațește poate fi un semn de instalare a demenței. De regulă demența se înrăutățește cu timpul. Durata accentuării simptomelor diferă de la o persoană la alta.

Probabilitatea de apariție a demenței crește odată cu înaintarea în vârstă. Acest lucru nu înseamnă că toți oamenii fac demență.

Multe persoane vârstnice nu vor face niciodată demență. În jurul vârstei de 85 de ani aproximativ 35 de persoane din 100 au demență. Aceasta înseamnă ca 65 din 100 de persoane cu această vârstă nu au această afecțiune.

După boala Alzheimer cea mai frecventă cauză de demență este demența multi-infarct. Această afecțiune care mai este denumită și demența vasculară se dezvoltă în cazul unui accident vascular cerebral în care se blochează fluxul sanguin înspre anumite zone ale creierului. Pierderea funcțiilor mentale în cazul unei demențe multi-infarct nu poate fi redobândită în schimb se poate preveni o nouă afectare în viitor prin reducerea riscului de boli cardiovasculare.

Alte cauze frecvente de demență care nu poate fi recuperată sunt:

• Boala Parkinson – în cca. 40% dintre cazuri poate apărea demenţa de obicei după vârsta de 70 de ani şi la 10-15 ani de la debutul bolii. Poate fi foarte severă iar simptomele sunt asemănătoare cu cele din boala Alzheimer sau demenţa cu corpi Lewy. Apar tulburări de memorie concentrare lentoare în gândire lipsa motivaţiei confuzie dezorientare.
• Demenţa cu corpi Lewy este o pierdere progresivă a funcţiilor mentale caracterizată de apariţia corpilor Lewy la nivelul celulelor nervoase. Aceşti corpi se formează în întreg creierul. Pacienţii alternează între starea de alertă şi cea de somnolenţă pot avea halucinaţii şi tulburări motorii asemănătoare celor din boala Parkinson. Este mai frecvent întălnită la bărbaţi şi apare în general la personele peste 60 de ani.
• Demenţa frontotemporală se referă la un grup de demenţe apărute (printre care şi boala Pick) ca urmare a unor afecţiuni ereditare sau dobândite şi care determină degenerarea creierului la nivelul lobilor frontal şi temporali. În aceste cazuri personalitatea comportamentul şi limbajul sunt afectate mai mult decît în boala Alzheimer în schimb memoria este afectată mai puţin.
• traumatisme severe la nivelul craniului cu pierdere a cunoștintei.

Cauze mai putin frecvente de demență care nu poate fi recuperată cuprind:

• Boala Huntington care este o afecțiune rară moștenită.
• Leucoencefalopatiile care sunt afecțiuni ale țesuturilor profunde ale substanței albe a creierului.
• Boala Binswanger un tip de demență vasculară care poate apărea la persoanele care au avut o perioadă îndelungată o tensiune arterială crescută sau la persoanele cu rigidizare severă a arterelor (ateroscleroza).
• Boala Creutzfeldt-Jakob o afecțiune rară și fatală care distruge țesuturile creierului.
• Traumatisme cerebrale datorate accidentelor sau boxului.
• Unele cazuri de scleroză multiplă (SM) sau de scleroză laterală amiotrofică (SLA).
• Atrofia multi-sistemică un grup de afecțiuni degenerative ale creierului care afectează vorbirea mișcările și funcțiile autonome.
• Infecții cum ar fi boala vacilor nebune sau sifilisul într-un stadiu avansat. Antibioticele pot trata în mod eficient sifilisul în orice stadiu dar vătămarea cerebrală care a avut deja loc nu mai poate fi recuperată.

Medicii specialiști pot trata anumite cauze de demență restabilind funcția mentală.

Acestea sunt:

• hipoactivitatea glandei tiroide (hipotiroidism);
• deficitul de vitamina B12 sau de acid folic;
• intoxicația cu metale grele cum ar fi cea cu plumb;
• efecte adverse ale unor medicamente sau interacțiuni medicamentoase;
• unele tumori cerebrale;
• hidrocefalia cu presiune normală care apare atunci când lichidul din creier se formează în cantitate prea mare creînd o presiune asupra țesuturilor cerbrale;
• unele cazuri de alcoolism cronic;
• unele cazuri de encefalită o infecție a creierului;
• infecția HIV/SIDA.

Unele afecțiuni care provoacă demența pot fi moștenite în familie. Adeseori doctorii suspectează o cauză moștenită în cazul în care apar simptome de demență la o persoană cu vârstă mai mică de 50 de ani.

Este important de știut că pierderea memoriei poate fi provocată și de alte cauze în afară de demență cum ar fi depresia sau convulsiile și că aceste afecțiuni pot fi tratate.

De asemenea prezența de tulburări ocazionale ale memoriei (cum ar fi uitarea numelui cuiva pentru o scurtă perioadă de timp) poate fi o parte normală a procesului de îmbătrânire.

SIMPTOMELE DEMENȚEI

Simptomele de demență variază în funcție de cauza ei și de localizarea zonei cerebrale afectate. Pierderea memoriei este de obicei simptomul cel mai precoce și cel mai ușor de remarcat.

Alte simptome cheie ale demenței sunt:

• dificultate în rememorarea evenimentelor recente;
• nerecunoașterea persoanelor și a locurilor familiar;
• dificultate în găsirea cuvintelor adecvate în exprimarea gândurilor sau în denumirea obiectelor;
• dificultate în efectuarea calculelor matematice;
• probleme în planificarea și în îndeplinirea sarcinilor cum ar fi efectuarea instrucțiunilor unei rețete scrierea unei scrisori sau ținerea evidenței unui carnet de cecuri;
• dificultăți în gândirea rapidă cum ar fi reacționarea adecvată în cazul unei situații de urgență;
• dificultăți în controlul dispozițiilor sau a comportamentelor proprii; depresia este frecventă și pot apărea agitația și agresivitatea;
• negligarea auto-îngriirii cum ar fi toaleta sau dușurile;

Unele tipuri de demență au simptome caracteristice:

• persoanele cu demență cu corpi Lewy au adeseori halucinații vizuale foarte elaborate și detaliate ei pot cădea frecvent;
• primele simptome ale demenței fronto-temporale pot fi modificările de personalitate sau comportamentul neobișnuit. Persoanele cu această afecțiune pot să nu mai aibă empatie față de alții (capacitatea de a-i înțelege) sau pot spune lucruri nepoliticoase sau răutacioase să aibă momente de exhibiționism sau să facă comentarii sexuale.

Simptomele de demență care debutează brusc sugerează o posibilă demență vasculară sau un posibil delirium - confuzie de scurtă durată datorată unei afecțiuni noi sau unei afecțiuni mai vechi care se agravează.

DIAGNOSTICAREA

Medicii pot pune diagnosticul de demență și pot identifica eventual cauza ei pe baza unui istoric medical și a unei examinări fizice unei examinări a statusului mental și a testelor de laborator și imagistice.

Testele pot fi utilizate pentru a se putea determina dacă acea cauză a demenței poate fi tratată. Chiar și în cazul demențelor care nu pot fi recuperate cunoașterea tipului de demență pe care o are persoana respectivă il poate ajuta pe medic să prescrie medicamente sau alte forme de tratament în scopul ameliorării dispoziției și comportamentului persoanei în cauză ajutându-i astfel și pe ceilalți membri ai familiei.

Istoricul medical

În timpul efectuării istoricului medical și a examinării fizice doctorul va întreba persoana afectată și o rudă apropiată sau partenerul de viață în legătură cu afecțiunile recente sau cu alte evenimente de viață întâmplate de curând care ar putea sa ducă la pierderea memoriei sau la alte simptome cum ar fi tulburările de comportament.

Deși o persoană poate avea mai multe afecțiuni care ar putea să cauzeze demența uneori simptomele pot face diferența între o formă sau alta. De exemplu la începutul instalării demenței frontotemporale persoana respectivă poate prezenta o lipsă a conștienței sociale și poate dezvolta obsesii legate de mâncare; niciuna dintre aceste manifestări nu apare precoce în alte forme de demență.

Examinarea statusului mental

Doctorul va face examinarea statusului mental. Acest test cupride de regulă diverse întrebări și activități ca de exemplu: persoana trebuie să spună în ce zi și în ce an este să repete o serie de cuvinte să deseneze un ceas și să numere de la 100 înapoi din 7 în 7 etc.

S-au formulat și alte teste care pot ajuta în diagnosticarea demenței. Doctorii pot folosi un astfel de test cum ar fi Examinarea Cognitivă Addenbrooke pentru a diferenția boala Alzheimer de demența frontotemporală. În boala Alzheimer orientarea atenția și memoria sunt mai profund afectate în timp ce în demența frontotemporală sunt mai afectate abilitățile de vorbire și capacitatea de a denumi obiecte.

Testele de laborator

Numeroase afecțiuni medicale pot cauza alterări ale funcțiilor mentale. În timpul efectuării unui examen fizic doctorul va căuta semne ale altor condiții medicale și va cere o serie de examene de laborator pentru a vedea dacă acea afecțiune poate fi tratată.

Testele de rutină sunt:

• dozarea hormonilor tiroidieni pentru identificarea unei hipoactivități tiroidiene;
• dozarea vitaminei B12 pentru identificarea unui deficit vitaminic;
• dozarea acidului folic pentru identificarea unui deficit al acestei vitamine care face parte din grupul vitaminelor B;
• hemoleucograma completă (HLG) pentru găsirea vreunei infecții;
• transaminaze adica ALT sau AST teste sanguine care arată funcționarea ficatului;
• testele pentru sifilis;
• dozarea nivelelor sanguine ale electroliților și alte teste care pot furniza date despre funcția rinichilor;
• dozarea glicemiei pentru a se stabili nivelul glucozei în sânge.

Alte teste de laborator care pot fi făcute sunt:

• testele pentru infecția HIV/SIDA;
• viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) un test de sânge care identifică prezența unei inflamații în organism;
• screening toxicologic care cuprinde teste ale mostrelor prelevate din urină sânge sau firul de par în scopul căutarii unor droguri care ar fi putea cauza problemelor;
• anticorpii antinucleari un test de sânge folosit pentru diagnosticul bolilor autoimmune;
• dozarea metalelor grele din sânge cum ar fi a plumbului.

Testele imagistice

Mulți experți recomandă ca în cazul persoanelor evaluate pentru suspiciunea de demență să se facă un test imagistic cum ar fi rezonanța magnetică nucleară (RMN) sau tomografia computerizată (CT sau TC). Aceste teste pot fi utile pentru excluderea tumorilor cerebrale accidentului vascular cerebral hidrocefaliei cu presiune normală sau a altor condiții care ar putea da simptome de demență.

RMN-ul poate arăta zone de atrofiere în anumite părți ale creierului modificări care apar în unele forme de demență.

De asemenea RMN-ul și CT-ul pot arăta semne ale accidentelor vasculare cerebrale în cazul demențelor vasculare.

Alte două teste imagistice - tomografia computerizată cu emitere de pozitroni (SPECT) și PET - nu sunt folosite de rutină pentru diagnosticul de demență. Totuși acestea pot fi utile în cazul în care simptomele sunt neclare sau stranii. Aceste teste pot fi utile în identificarea unor forme de demență inclusiv demența vasculară și demența frontotemporală.

În unele cazuri activitatea electrică a creierului poate fi masurată cu ajutorul electroencefalogramei (EEG). Adeseori doctorii folosesc acest test pentru a diagnostica demența; de asemenea EEG-ul poate fi folosit pentru a diferenția demența de delirium și pentru a se identifica activitatea cerebrală anormală din boala Creutzfeldt-Jakob o formă rară de demență. Cel mai frecvent EEG-ul este folosit pentru a se vedea dacă simptomele care par a fi datorate unei demențe nu sunt de fapt convulsii cauzate de epilepsie.

În cazuri rare se poate face o biopsie cerebrală atunci când se suspectează o cauză de demență care poate fi tratată.

TRATAMENT

Unele cazuri de demență sunt cauzate de afecțiuni medicale care pot fi tratate obținându-se o restabilire parțială sau totală a funcției mentale. În cazul în care demența nu poate fi recuperată obiectivul tratamentului este obținerea unei cât mai bune calități a vieții atât pentru persoana afectată cât și pentru persoanele de îngrijire.

Tratament inițial

Atunci când cauza demenței poate fi tratată doctorul va prescrie anumite metode de tratament. De exemplu persoana respectivă ar putea:

• să ia vitamine în cazul unui deficit de acid folic de vitamina B12 sau de tiamină;
• să ia hormoni tiroidieni în caz de hipotiroidism;
• să urmeze un tratament chirurgical pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale sau pentru reducerea presiunii intracraniene;
• oprirea sau schimbarea medicației care a provocat pierderea memoriei sau confuzia;
• să ia medicamente pentru tratarea unei infecții cum ar fi encefalita care a provocat modificările statusului mental;
• să ia medicamente pentru tratarea depresiei;
• să ia medicamente pentru tratarea unor afecțiuni reversibile cauzate de SIDA.

După administrarea tratamentului pentru afecțiunile reversibile persoana în cauză trebuie să fie consultată în continuare de doctor pentru a se asigura că simptomele nu au reapărut.

În cazul persoanelor cu demență vasculară doctorii pot prescrie medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale crescute (inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cum ar fi Enalapril Enap sau Captopril sau un diuretic) și medicamente care scad nivelul colesterolului (statine). Aceste medicamente nu pot recupera demența instalată deja dar pot preveni apariția unor noi accidente vasculare cerebrale în viitor și bolile de inimă care pot duce la noi vătămari ale creierului.

Atunci când cauza demenței nu poate fi tratată doctorul împreună cu persoana afectată și cu persoanele de îngrijire vor colabora pentru a alcătui un plan pentru ca viața să fie mai ușoară și mai confortabilă. Planurile de ingrijire pot include sfaturi pentru a ajuta persoana în cauză să fie independentă și să facă față activităților zilnice cât mai mult timp posibil și medicamente pentru ameliorarea dispoziției și a problemelor comportamentale.

Educarea membrilor familiei și a altor persoane de îngriire este de importanță critică pentru a putea avea grijă de o persoană cu demență. Persoanele din jur trebuie să încerce să cunoască cât mai bine această afecțiune și să știe ce expectații pot avea și cum pot face față problemelor cu care se pot confrunta pe masură ce acestea apar.

Medicamentele nu pot vindeca demența dar ele pot ajuta la îmbunătătirea funcției mentale dispoziției sau comportamentului.

Astfel medicamentele pe care doctorul le poate prescrie sunt:
- inhibitorii de colinesterază precum donepezil (Aricept) galantamin (Reminyl) sau rivastigmina (Exelon) care pot ameliora sau pot menține funcția mentală. Aceste medicamente au fost concepute pentru tratamentul bolii Alzheimer dar ele pot fi încercate și în alte forme de demență cu scopul menținerii sau îmbunătățirii funcției mentale.

Tratament de întreținere

Obiectivele tratamentului de întreținere al demenței sunt menținerea în siguranță a persoanei afectate la domiciliu cât mai mult timp posibil precum și asigurarea unui suport și a unei îndrumări a persoanelor de ingrijire. Medicii și alte persoane din domeniul medical trebuie să colaboreze cu persoana respectivă și cu membrii familiei sau cu persoanele de îngrijire pentru a se îmbunătăți funcția mentală cât mai mult posibil.

Adaptările din ambianța familială pot ajuta la creșterea calității vieții și a siguranței persoanei cu demență. Se pot instala balustrade la cabina de duș și se pot înlătura cârpele de pe jos pentru a crește siguranța. Calendarele și listele pot ajuta memoria; se pot plasa hârtii cu lipici sau semne cu desene pe ele în toată casa pentru a veni în ajutorul persoanei ca să-și amintească locurile în care sunt diferite obiecte și pentru a o ghida înspre baie sau bucătărie.

Persoana poate lua de asemenea și medicamente cum ar fi:
inhibitori de colinesterază precum donepezil (Aricept) galantamina (Reminyl) sau rivastigmine (Exelon); mamantina (Ebixa); antidepresive; medicamente pentru tratarea anxietății stării de agitație agresivității și halucinațiilor.

Sunt necesare consultații regulate la medicul curant - la fiecare 3-6 luni - pentru a se monitoriza efectele tratamentului și nivelul de funcționare a persoanei afectate.

Tratament în cazul agravării bolii

Pe măsură ce demența avansează apare declinul memoriei gândirii raționamentului și a capacității de a face și de a duce la îndeplinire planuri (funcția executivă). În funcție de tipul de demență comportamentul persoanei poate scăpa de sub control; persoana respectivă poate deveni mânioasă agitată sau combativă.

Ea poate începe să hoinărească și să se rătăcească. Aceste probleme pot face dificilă asigurarea la domiciliu a îngrijirii persoanei cu demență de către membrii familiei sau de către alții. De aceea membrii familiei pot fi nevoiți să opteze pentru internarea persoanei într-un centru specializat în tratarea demenței. Chiar și cu cel mai bun tratament persoanele cu demență au tendința de a avea o durată de viață mai scurtă decât celelate persoane de aceeași vârstă. Evoluția depinde de afecțiunea care a cauzat demența și dacă există și alte afecțiuni comorbide cum ar fi diabetul zaharat sau boli cardiace.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Pentru tratamentul la domiciliu a unei persoane cu demență este necesară o muncă de echipă în care să se implice profesioniști din domeniul medical și persoanele de îngrijire care trebuie să creeze un mediu sigur și confortabil și să facă astfel încât activitățile vieții cotidiene să fie cât mai ușoare cu putință.

Punerea unui diagnostic de demență poate duce la apariția unor trăiri de mânie de teamă sau de anxietate. O persoana aflată într-un stadiu timpuriu al afecțiunii ar trebui să caute un suport emoțional din partea membrilor familiei a prietenilor și a unei persoane cu experiență în consilierea și tratarea oamenilor cu demență.

Consilierea profesională poate ajuta persoana respectivă să accepte diagnosticul și să construiască strategii de a face față situației.

În cazul în care afecțiunea este diagnosticată devreme persoanele cu o formă ușoară de demență pot fi implicate alături de doctorul curant și de persoanele de îngrijire la elaborarea unor planuri de viitor și în organizarea activităților domestice și a celor din viața de zi cu zi. Demența are un ritm de progresie care diferă de la o persoana la alta astfel că functionarea persoanei în cauză poate fi stabilă mai multe luni și chiar mai mulți ani. Persoanele cu demență pot fi capabile să rămână active din punct de vedere mental și fizic o perioadă de mai mulți ani.

INFORMAȚII UTILE

Persoanele cu demență și persoanele de îngrijire pot fi nevoite să facă față mai multor dileme cum ar fi:

• daca poate continua să conducă un automobil. Luarea dreptului de a conduce poate scădea sentimentul de independență și poate crește dependența persoanei. Dar este extrem de important ca acea persoană să nu conducă în cazul în care acest lucru poate amenința siguranța proprie sau a altora. Persoanele aflate într-un stadiu foarte timpuriu de demență trebuie evaluate și verificate pentru a se vedea dacă pot conduce în siguranță. Doctorul curant trebuie să reevalueze nivelul lor de funcționare la fiecare 6 luni;
• ce planuri financiare și legale vor fi necesare. Cât mai curând posibil după punerea diagnosticului de demență persoana afectată trebuie să întocmească un testament și un document prin care împuternicește un avocat pentru luarea deciziilor privitoare la îngrijirile medicale. Aceste documente vor da asigurarea că dorințele persoanei referitoare la îngrijirile medicale în special cele legate de tratamentul de menținere a vieții vor fi îndeplinite. De asemenea membrii familiei trebuie să se asigure că toate documentele necesare pentru reglemantarea afacerilor financiare și legale sunt în ordine. Acestea pot include impozitele polițele de asigurare de sănătate și de viață pensia acțiunile comerciale creditele ipotecare conturile bancare informațiile legate de investiții etc.

Persoanele de îngrijire sunt sfătuite să solicite susținerea din partea membrilor familiei sau a prietenilor. De asemenea este indicat să aibă grijă și de propria lor stare de sănătate luând din când în când câte o pauză pentru ei înșiși. Se pot face ședinte de consiliere există grupuri de suport și așezăminte de zi pentru îngrijirea adulților sau asociații care pot veni în ajutorul persoanelor de îngrijire pentru ca acestea să poată trece prin perioadele de stres și să poată depăși episoadele de suprasolicitare psihică.